La Golf

De ce oare noaptea te simti cu totul alta? De ce-i atat de tulburator sa fii treaza in timp ce toti ceilalti dorm? Tarziu… e foarte tarziu. Si, cu toate astea, din clipa in clipa te simti tot mai lucida, de parcat incet, foarte incet, aproape cu fiece rasuflare, ai luneca intr-o lume noua, fascinanta, mult mai atatatoare si mai rascolitoare decat lumea zilei. Si de unde vine senzatia asta ciudata ca iei parte la o taina? Usor, misterios, te plimbi prin camera. Iei un obiect de pe masa de toaleta si-l asezi la loc, fara nici un zgomot. Si toate lucrurile, pana si piciorul patului, te cunosc, iti raspund, iti impartasesc taina…

Ziua, nu-ti prea indragesti camaruta. Nici nu te gandesti la ea. Intri si iesi, usa se deschide si se tranteste, dulapurile scartaie. Te asezi pe marginea patului, iti schimbi pantofii si pleci iarasi, grabita. Un plonjon in oglinda, doua ace in par, putina pudra pe nas si iar la drum. Dar acum… pe neasteptate ti-a devenit draga. Ce camaruta dulce si nostima! Si-i a ta. Ce placut e sa ai lucrurile tale. A mea – numai a mea!

- A mea pe veci?

- Da.

Buzele li se intalnira.

Nu, desigur, asta-i cu totul altceva. Ce absurditate. Ce prostie! Totusi, fara voie, Beryl avu viziunea clara a doi indragostiti aflati in mijlocul camerei. Bratele femeii cuprind gatul barbatului; el o strange la piept. Iata ca-i sopteste: “Frumusetea mea, mica mea frumusete!” Beryl sari din pat, alerga la fereastra joasa, ingenunche pe prag, cu coatele rezemate de pervaz. Dar noaptea minunata, gradina, fiecare tufis, fiecare frunza, pana si gardul alb, pana si stelele frematau de taina. Clarul de luna era atat de luminos, incat florile apareau radioase, ca in plina zi; pe terasa scaldata in argint se alungeau umbrele brancutelor, minunate frunze prelungi ca tecile de crin, cu flori invoalte. Arborele de manuka, incovoiat de cat il batusera vanturile de miazazi, parea o pasare tinandu-se intr-un picior, cu o aripa intinsa.

Dar, cand Beryl privi spre tufaris, i se paru ca ramurile s-au intristat.

“Suntem niste copacei fara glas, cu bratele inaltate in noapte, implorand nici noi nu stim ce”, soptea tufarisul indurerat.

E-adevarat, cand esti singur si te gandesti la viata e intotdeauna trist. Nu stiu de ce, dar toata agitatia si toate celelalte te parasesc dintr-odata si te simti ca si cum in miezul tacerii cineva te-ar striga si ti-ai auzi propriul nume pentru prima oara.

- Beryl!

- Da, sunt aici. Eu sunt Beryl. Cine ma cheama?

- Beryl!

- Vin.

E atat de trist sa traiesti singura. Desigur, ai cunoscuti, prieteni, o sumedenie; dar altceva doreste Beryl. Ea simte nevoia cuiva care s-o descopere pe adevarata Beryl, pe cea necunoscuta de nimeni, si care sa-i ceara sa ramana asa, pentru totdeauna. Simte nevoia unui iubit.

“Ia-ma din preajma tuturor acestor oameni, dragostea mea. Sa fugim departe. Sa ne traim viata, o viata noua, numai a noastra, o viata care sa inceapa cu noi. Sa ne aprindem singuri focul in soba. Sa ne asezam impreuna la masa. Sa stam indelung de vorba, in noapte.”

Si gandurile apropae ca sfarseau cu: “Salveaza-ma, dragostea mea. Salveaza-ma!”

“… Haide, haide! N-o mai face pe mironosita, draga mea. Cat esti tanara trebuie sa te distrezi. Asta-i sfatul meu.” Si un hohot de ras prostesc insoti nechezatul strident, nepasator al doamnei Kember.

Dar vezi ca-i ingrozitor de greu cand n-ai pe nimeni. Esti in voia soartei. Nu pot deveni deodata dura. Si-apoi vesnica teama de a fi considerata lipsita de experienta si imbacsita de prejudecati ca mironositele astea de la Gold. Si… si-i atat de fascinant sa stii ca exerciti atractie asupra oamenilor. Da, intr-adevar fascinant…

Vai, de ce oare, vai, de ce nu vine “el” mai repede?

“Daca o sa continui sa traiesc aici”, isi spuse Beryl, “nu stiu ce-o sa se intample cu mine.”

“Dar ce te face sa crezi ca nu va veni?” sopti batjocoritor un firicel de glas dinlauntrul ei.

Beryl nu-i dadu ascultare. E cu neputinta ca ea sa fi asteptat in van. Alte fete, poate, dar ea nu. E imposibil sa gandesti ca Beryl Fairfield, fata asta adorabila, fermecatoare, n-o sa se marite niciodata.



Katherine Mansfield – “La Golf” din volumul “Garden Party”

Le Prophète

Alors un maçon s’avança et dit, Parlez-nous de Maisons.

Et il repondit et dit:

Bâtissez de vos rêves une retraite dans le désert avant de bâtir une maison dans l’enceinte de la ville.

Car de même que vous avez des retours au foyer en votre crépuscule, ainsi le voyageur en vous, celui qui est toujours loin et seul.

Votre maison est votre plus grand corps.

Elle grandit dans le soleil et dort dans le silence de la nuit; et ell n’est pas sans rêves. Votre maison ne rêves-t-elle pas? et en rêve, ne quitte-t-elle pas la ville pour le bosquet ou la colline?

O si je pouvais cueillir vos maisons dans ma main et comme un semeur les éparpiller dans les forêts et les prés.

Fasse que les vallées soient vos rues et les verts sentiers vos ruelles, que vous puissiez vous chercher l’un l’autre à travers les vignes et ramener les senteurs de la terre dans vos vêtements.

Mais il n’est pas encore le temps de ces choses.

Dans leur peur, vos aïeux vous ont rassemblés trop près l’un de l’autre. Et cette peur durera encre un peu de temps. Encore un peu de temps les murs de vos cités sépareront vos foyers de vos champs.

Et dites-moi, peuple d’Orphalese, qu’avez-vous dans ces maisons? Et que gardez-vous derrière ces portes fermées?

Avez-vous la paix, la tranquille impulsion qui révèle votre puissance?

Avez-vous des souvenirs, ces voûtes brillantes qui surplombent les sommets de l’esprit?

Avez-vous la beauté, qui détourne le couer des objets faits de bois et de pierre pour l’orienter vers la montagne sainte?

Dites-moi, avez-vous cela dans votre maisons?

Ou n’avez-vous que le bien-être, et la convoitise du bien-être, ce désir furtif qui entre en invité dans la maison, puis y devient un hôte, et puis un maître?


Oui, et il devient dompteur, et avec fourche et fouet il fait des pantins de vos plus généreux désirs.

Bien que ses mains soient de soie, son couer et de fer.

Il vous berce jusqu’au sommeil uniquement pour hanter votre chevet et se gausser de la dignité de la chair.

Il se moque de vos sens qui son bons et les couche dans de l’ouate comme des vases fragiles.

En vérité, la convoitise du bien-être tue la passion de l’âme, et suit en ricanant ses funérailles.


Mais vous, enfants de l’espace, vous les inquiets dans le repos, vous ne serez ni capturés ni apprivoisés.

Votre maison ne sera pas une ancre mais un mât.

Elle ne sera pas un voile étincelant qui couvre une plaie, mais une paupière qui protège l’oiel.

Vous ne replierez pas vos ailes afin de pouvoir franchir les portes, ni ne courberez vos têtes pour qu’elles ne heurtent pas les plafonds, ni ne craindrez de respirer de peur que les murs ne se fendent et s’écroulent.

Vous n’habiterez pas des tombes construites par les morts pour les vivants.

Même faite avec magnificence et splendeur, votre maison ne saurait contenir votre secret ni abritrer votre désir.

Car ce qui est infini en vous habite le château du ciel, don’t la porte est la brume du matin, et don’t les fenêtres sont les chants et les silences de la nuit.

Khalil Gibran

Cararea Secreta

M-am fortat sa fiu credincios ecoului unei voci care pare inca muta, la cea mai mare parte din oameni. Doresc ca acest ecou sa aiba oarecare valoare pentru ei. Faptul ca milioane de fiinte in jurul meu, nu sunt preocupate decat de afaceri cu totul de un alt ordin, ma impinge sa le reamintesc faptul ca ei si activitatea lor va disparea curand de pe glob, in timp ce este un drum deschis inaintea lor, care conduce la tainicele comori ale vietii vesnice.

Multi ma vor incadra in categoria visatorilor decadenti care cred in sublima grandoare a omului. Nu vor gresi, dar le cer sa binevoiasca a-si da seama ca ei au puterea de a face din visul meu o realitate, realitatea lor. Calea pe care am urmat-o este in adevar, in afara drumurilor batute, dar nu este asa de departata pentru ca altii sa nu o poata urma. Daca un secol nesocotit se numeste o “banda de simpli visatori”, noi, cel putin, avem consolarea de a sti, ca pe cat noi visam, cei chiar care ne batjocoresc, dorm inca teribilul somn al inconstientei spirituale.

Altii vor intreba: “Putem sa ne gandim a urma aceasta cale a luminii in mijlocul mahnirilor si durerilor prezente?” Acelora le voi raspunde: “Timpul nostru este tocmai acela cand valoarea sa divina se afirma mai limpede”.

Unele adevaruri esentiale privind viata, unele principii fundamentale inalterabile care guverneaza esenta noastra, au fost cunoscute de intelepti in toate timpurile, de la cea mai inalta antichitate si pana in zilele noastre. Astfel ca este un leac pentru orice rau. Nici un om nu este atat de doborat si de trudit de greutatile nenorocirii, bolii, saraciei, ca sa nu poata gasi o iesire, un mijloc de a ocoli greutatile sau la urma urmei a le suporta. Astfel este si trebuie sa fie astfel, caci tot omul este o parte din Spiritul Universal, care a provocat lumea noastra – acest spirit in care locuieste calitatea nemuritoare, intelepciunea de nepatruns si pacea indestructibila.

Atatea lucruri urate in viata care ne inconjoara, ar parea sa contrazica aceasta afirmatie! Dar acel care consimte sa faca efortul de a dezvolta clarvederea launtrica, va descoperi ca, cu toate aparentele contrarii, aceasta siguranta traieste. Cel mai mic rezultat al unui efort perseverent in directia aratata de carte, va aduce aceluia care se deprinde, o intreaga pace launtrica, prin care se va distinge de cei din jurul sau, ca o fiinta caruia i se va indica echilibrul neclintit, cand va gasi aceasta pace, altii vor veni la el, tineri si batrani, intrebandu-l despre acest secret care pare ca lor le-a scapat. La randul sau el va arata Drumul.

Paul Bruton – “Calea Secreta”

Eu sunt...

„Viaţa este o joacă. O joc. Dacă respiraţia îmi dă viaţă, atunci inspir cu toată fiinţa mea. Dacă iubirea îmi aduce lumină, atunci mă înec în ea. Dacă râsul îmi aduce stele, atunci râd cu toată lumea. Dacă lacrimile mă purifică, atunci plâng în fiecare zi. Dacă durerea îmi aduce noi dezvăluiri şi cunoaştere, atunci o simt.
 Sunt vântul – liberă, uşoară, trecând prin vieţile oamenilor, lăsând o mângâiere. Sunt apa, trecând prin oameni, cunoscând fiecare celulă a corpurilor lor ca şi cum ar fi ale mele. Sunt focul, aprinzând pasiuni şi iubiri care aduc creaţie şi o nouă viaţă. Sunt pământul, dându-le stabilitate, ceva de care să se sprijine când se simt pierduţi. Sunt iubirea pe care o împart şi o simt. Eu sunt în ei, astfel încât să fiu înconjurată de emoţii, căldură şi mângâieri, râsete şi lacrimi.
 EU SUNT TOTUL.
 EU SUNT.”

Zandra – “In Oglinda”

(cartea se poate comanda de aici: http://www.okazii.ro/carti-beletristica/nuvela/zandra-in-oglinda-a128202200 )

About love and other demons

‘That’s another thing no one tells you about death. That every emotion – good or bad – is blown up and magnified, rendered more vivid than you could possibly imagine. We’re temporarily shaken out of the ridiculous mass delusion that we’re immortal, forced to realize that one day the world will carry on without us in it. Perhaps there’s something weirdly galvanizing and exhilarating about knowing in your very bones that life is short.’

‘Mr. Almost Right’ – Eleanor Moran

I really liked this book about the search for Mr. Right, the trials of trying to find your true self in a too crowded world, full of illusions. Costume designer Lulu and her twin sister Alice, a school teacher dating a man with anger management problems will make you laugh, cry, hold your breath and smile at the end, when things don’t quite turn out how you would have expected them to, but better. Mix in some crazy friends, Zelda – Lulu’s boss, an award winning costume designer and her tragic story, actor Charlie who’s too involved with himself and apparently falls for Lulu and that wouldn’t be such a problem if he weren’t married, Gareth – Lulu’s gay, super nice colleague and Ali – the very nice policeman who’s trying to win Lulu’s heart.

And on the same theme, of love and death, but on a more profound note is the book ‘The One I Love’ by Anna McPartlin which I really really loved. It made me cry more than once, it made smile and laugh, but most of all it made me think about my life, my relationships with others, about my selfish nature and the importance of telling your loved ones ‘I love you’, ‘I care’, ‘I miss you’… every time you have the chance, because you never know what might happen. We’re all ‘dust in the wind’ anyway, but make every second count. Live like you have never lived before and treasure yourself more.

 

In Oglinda

Pentru ca una din activitatile mele preferate este sa citesc, m-am gandit sa impart si cu voi impresii despre cartile care mi-au placut.

Recomandarea de astazi este o carte aparuta recent: “In Oglinda” de Zandra.

Spre deosebire de alte carti pe tema  revelatii paranormale,  informatiile legate de spiritual din aceasta carte sunt mai subtile, imbracate in povestea vietii unei artiste care ne vorbeste despre intrarea ei in lumea de “dincolo de aparente”, “in spatele iluziilor pe care le-am creat cu totii”. Infatisate sub forma unor evenimente traite de personajul principal, relationam si noi cu intamplarile ei spirituale si nu in ultimul rand, cu povestea de iubire care se infiripa la sfarsitul cartii si care ne lasa curiosi sa citim continuarea in al doilea volum din seria Cartea Vietii.

Cartea se poate gasi  la un stand de ziare/reviste de langa Tribunalul Mare (in fata Blocului Turn – Calea Victoriei) din Bucuresti. De asemenea, mai este disponibila prin comanda, trimitand un e-mail la adresa: povesti.si.ceai@gmail.com.