Pornind din nou la drum catre o noua aventura cu cei de la Evadeaza cu Noi, ma simteam plina de entuziasm si voie buna chiar daca nu dormisem prea mult in ultimele zile si a trebuit sa ma trezesc la 5. Dar stiind ca urma sa ma intalnesc cu oamenii minunati din acest grup care se mareste cu fiecare tura la care particip, ma umplea de energie. Evadeaza cu Noi are ceva special nu numai datorita numelui sau a excursiilor pe care le ofera, dar si datorita oamenilor care merg. Sau poate ar trebui sa spun, mai ales datorita oamenilor care merg. Cu fiecare iesire descopar oameni interesanti, haiosi, pusi pe sotii, porniti sa se simta bine si sa uite de stresul cotidian, de munca, de probleme… si emana asa o caldura si energie buna, incat se creeaza ceva magic. Am descoperit oameni cu care am multe in comun, oameni de la care am multe de invat, oameni cu care am ajuns sa ma vad si sa vorbesc nu numai in ture, ci si cand suntem acasa. Evadeaza cu Noi este un spatiu in care pot fi eu, in care ma simt excelent si pentru asta, le sunt foarte recunoscatoare si le multumesc mult.
Ultima tura in care am fost cu ei a fost weekendul acesta, in Bucegi. Am plecat, dupa cum spuneam, dis de dimineata la drum cu microbuzul si cu soferul simpatic, care merge cu noi in ture, nu doar ne conduce unde avem de ajuns. De data aceasta au fost si cateva masini in afara de microbuz, atatia amatori de excursie au fost, incat nu am incaput cu totii in microbuz. Dupa povesti haioase, rasete si voie buna pe drum, am trecut de Rasnov si am ajuns la Cabana Himalaya, unde ne-am cazat. Am mancat si ne-am pregatit de plecare la Cabana Malaiesti.
Am ajuns mai repede decat ma asteptam si chiar daca ne-a plouat putin, a fost nesemnificativ, avand in vedere ca in suflet era cald si bine. Am intalnit un grup pe drum care mi-au lasat un gust amar, nu credeam ca voi gasi pe un traseu montan asemenea specimene… dar na, aerul mitocan a inceput sa migreze de la oras si spre munte. Trecand peste acest aspect, din nefericire, la Malaiesti nu am avut parte decat cateva minute de intreaga panorama, plafonul de nori fiind foarte jos. Mai fusesem la Malaiesti de cateva ori, asa ca stiam imprejurimile, insa fiecare moment aduce alte senzatii si impresii, ca atare, mi-ar fi placut sa am o privire de ansamblu mai de durata, sa ma bucur mai mult de frumusetea naturii. La coborare am facut foarte putin, nimerind ca tovarasa de drum o persoana foarte interesanta cu care am descoperit ca “impart” multe lucruri in comun si m-am bucurat mult sa putem sta de vorba doar noi. Ajunsi inapoi la cabana am avut timp sa dormim putin inainte de cina care a fost delicioasa, dupa care am avut parte de cantece de munte si chitara. Ne-am bucurat de cantece atat inauntru cat si langa rau, la foc, unde am stat pana ni s-a facut frig si am revenit in casa la si mai multa voie buna. Am inceput sa jucam jocurile deja traditionale la serile Evadeaza cu Noi si recunosc ca preferatul meu este “Varcolacii”. Este foarte, foarte haios si mi se pare ca aici oamenii se dezlantuie si mai mult si le descoperi partea pusa pe sotii.
A doua zi a fost plina de activitati care mai de care mai interesante. Ne-am impartit pe grupuri si ne-am tot rotit de la un atelier la altul – tras cu arcul, echitatie, tiroliana peste rau, escalada la panou, tehnici de prim ajutor si tragere la tinta cu arma de airsoft. Toate au fost interesante iar instructorii simpatici. A fost o zi in care am invatat multe, ne-am distrat copios, am invins temeri si am descoperit ca putem mai mult decat credeam. Spre deosebire de sambata, vremea a tinut cu noi si nu a plouat, chiar daca au fost si momente in care soarele s-a ascuns si vantul ne-a mangaiat putin, dar ne-am bucurat din plin de culorile cerului si de crestele din departare.
Ca de obicei, timpul a trecut prea repede si a fost momentul sa ne luam la revedere de la munti si oamenii primitori de la cabana, intorcandu-ne energizati acasa, cu amintiri frumoase si sufletul plin de bogatia descoperirilor din tura. Ca de fiecare data, abia astept urmatoarea iesire, pana atunci insa planuind sa ne mai vedem nu numai la vizionarea de poze, ci si la alte activitati pe care le-am planuit in spatiul urban. Le multumesc tuturor pentru cele doua zile frumoase petrecute impreuna si mai ales lui Marius si Sebastien, fara de care n-ar exista aceste iesiri.
Urmatoarele evenimente organizate de Evadeaza cu Noi le puteti gasi aici: http://www.evadeazacunoi.ro/calendar.html
De ce oare noaptea te simti cu totul alta? De ce-i atat de tulburator sa fii treaza in timp ce toti ceilalti dorm? Tarziu… e foarte tarziu. Si, cu toate astea, din clipa in clipa te simti tot mai lucida, de parcat incet, foarte incet, aproape cu fiece rasuflare, ai luneca intr-o lume noua, fascinanta, mult mai atatatoare si mai rascolitoare decat lumea zilei. Si de unde vine senzatia asta ciudata ca iei parte la o taina? Usor, misterios, te plimbi prin camera. Iei un obiect de pe masa de toaleta si-l asezi la loc, fara nici un zgomot. Si toate lucrurile, pana si piciorul patului, te cunosc, iti raspund, iti impartasesc taina…
Ziua, nu-ti prea indragesti camaruta. Nici nu te gandesti la ea. Intri si iesi, usa se deschide si se tranteste, dulapurile scartaie. Te asezi pe marginea patului, iti schimbi pantofii si pleci iarasi, grabita. Un plonjon in oglinda, doua ace in par, putina pudra pe nas si iar la drum. Dar acum… pe neasteptate ti-a devenit draga. Ce camaruta dulce si nostima! Si-i a ta. Ce placut e sa ai lucrurile tale. A mea – numai a mea!
- A mea pe veci?
- Da.
Buzele li se intalnira.
Nu, desigur, asta-i cu totul altceva. Ce absurditate. Ce prostie! Totusi, fara voie, Beryl avu viziunea clara a doi indragostiti aflati in mijlocul camerei. Bratele femeii cuprind gatul barbatului; el o strange la piept. Iata ca-i sopteste: “Frumusetea mea, mica mea frumusete!” Beryl sari din pat, alerga la fereastra joasa, ingenunche pe prag, cu coatele rezemate de pervaz. Dar noaptea minunata, gradina, fiecare tufis, fiecare frunza, pana si gardul alb, pana si stelele frematau de taina. Clarul de luna era atat de luminos, incat florile apareau radioase, ca in plina zi; pe terasa scaldata in argint se alungeau umbrele brancutelor, minunate frunze prelungi ca tecile de crin, cu flori invoalte. Arborele de manuka, incovoiat de cat il batusera vanturile de miazazi, parea o pasare tinandu-se intr-un picior, cu o aripa intinsa.
Dar, cand Beryl privi spre tufaris, i se paru ca ramurile s-au intristat.
“Suntem niste copacei fara glas, cu bratele inaltate in noapte, implorand nici noi nu stim ce”, soptea tufarisul indurerat.
E-adevarat, cand esti singur si te gandesti la viata e intotdeauna trist. Nu stiu de ce, dar toata agitatia si toate celelalte te parasesc dintr-odata si te simti ca si cum in miezul tacerii cineva te-ar striga si ti-ai auzi propriul nume pentru prima oara.
- Beryl!
- Da, sunt aici. Eu sunt Beryl. Cine ma cheama?
- Beryl!
- Vin.
E atat de trist sa traiesti singura. Desigur, ai cunoscuti, prieteni, o sumedenie; dar altceva doreste Beryl. Ea simte nevoia cuiva care s-o descopere pe adevarata Beryl, pe cea necunoscuta de nimeni, si care sa-i ceara sa ramana asa, pentru totdeauna. Simte nevoia unui iubit.
“Ia-ma din preajma tuturor acestor oameni, dragostea mea. Sa fugim departe. Sa ne traim viata, o viata noua, numai a noastra, o viata care sa inceapa cu noi. Sa ne aprindem singuri focul in soba. Sa ne asezam impreuna la masa. Sa stam indelung de vorba, in noapte.”
Si gandurile apropae ca sfarseau cu: “Salveaza-ma, dragostea mea. Salveaza-ma!”
“… Haide, haide! N-o mai face pe mironosita, draga mea. Cat esti tanara trebuie sa te distrezi. Asta-i sfatul meu.” Si un hohot de ras prostesc insoti nechezatul strident, nepasator al doamnei Kember.
Dar vezi ca-i ingrozitor de greu cand n-ai pe nimeni. Esti in voia soartei. Nu pot deveni deodata dura. Si-apoi vesnica teama de a fi considerata lipsita de experienta si imbacsita de prejudecati ca mironositele astea de la Gold. Si… si-i atat de fascinant sa stii ca exerciti atractie asupra oamenilor. Da, intr-adevar fascinant…
Vai, de ce oare, vai, de ce nu vine “el” mai repede?
“Daca o sa continui sa traiesc aici”, isi spuse Beryl, “nu stiu ce-o sa se intample cu mine.”
“Dar ce te face sa crezi ca nu va veni?” sopti batjocoritor un firicel de glas dinlauntrul ei.
Beryl nu-i dadu ascultare. E cu neputinta ca ea sa fi asteptat in van. Alte fete, poate, dar ea nu. E imposibil sa gandesti ca Beryl Fairfield, fata asta adorabila, fermecatoare, n-o sa se marite niciodata.
Katherine Mansfield – “La Golf” din volumul “Garden Party”
