Noaptea se aduna ganduri impreuna...

Am mai cumparat niste carti in nebunia mea pasionata. Lipseste una pe care o comandasem – “Iertati-ma ca nu sunt japonez” de George Moise, dar va veni si ea, la timpul ei. Intre timp, acestea sunt trofeele de azi cu care ma prezint inimii mele avida de carti.

Pe ultimele 3, despre film, le-am primit cadou la comandarea cartilor. Cartile lui Neale Donald Walsch despre care v-am scris in postul trecut le-am citit deja, dar erau imprumutate de la o prietena si nu am rezistat sa nu le am si eu, mi-au placut foarte mult, m-au impresionat nespus.

Am inceput sa citesc din aceste carti si anumite pasaje vreau sa le impart si cu voi, caci imi plac mult. Citesc cel mai mult noaptea cand e liniste, racoare si o stare mai speciala a verbului “a fi”.

“Bunica noastra implinea optzeci de ani. Era numai piele si os, dar foarte sanatoasa.

In dupa-masa aceea ne impresionase mica umbrela de soare alba, tremurand in mijlocul campului verde de orez. Bunica ne asteptase mult timp pe drumul din camp. In fusta si incaltata cu pantofi, desfacuse umbrela de soare care zacea cine stie de cand in fundul dulapului.

…………………………………………………………………………………………………………………..

Imi venise in minte raspunsul gasit cu putin timp inainte: “Nu te poti baza pe memoria bunicii”. Exact, era intr-o stare groaznica. Am privit-o nemiscata, mi se rupea sufletul s-o vad cu lupa in dreapta si cu degetele mainii stangi numarand iar, indoindu-se. Si Tateo, ca si cand n-ar mai fi avut putere sa zica ceva, privea pierdut miscarea degetelor ei. Amintirile destramate nu mai puteau fi reinnodate.

Batranul album, mainile bunicii mangaindu-l. Lupa marea chipurile ingalbenite de timp ale multor oameni. Mie mi se pareau aproape toti la fel. Se nascusera la o distanta de un an sau doi, sau in acelasi an, la inceput si la sfarsit, din cauza asta era greu sa le descifrezi trasaturile din fotografiile palide.

Candva, dorisem sa stiu sub ce forma se pastrau amintirile bunicii, petrecute cu zeci de ani in urma. Atunci m-am gandit ca un soi de picaturi fine, de ceata sau de negura, se ridica de pe memoria ei.”

Kiyoko Murata – “Ceaunul” (Nabe no naka)

“Profesorul meu de compunere se-ncrunta mai tot timpul la lucrarile mele fantasmagorice, in care cuvintele nu aveau nici o legatura cu realitatea. Aveam, inocent si inconstient, presentimentul ca nu poti ajunge la o perceptie valida a realitatii prin intermediul cuvintelor si al regulilor lor subtile, greu de inteles. Asta, desigur, daca doreai sa profiti din plin de beneficiile calitatilor lor corozive si sa le eviti pe cele negative sau, mai pe scurt, daca doreai sa le mentii puritatea. Asadar, trebuia sa am grija si sa las numai partea benefica a corodarii sa se manifeste, desi nu puteam sa evit contactul intamplator cu vreun obiect sau altul.

Pe de alta parte, urmarea fireasca a acestei tendinte pe care am manifestat-o de timpuriu a fost faptul ca am perceput existenta realitatii si a propriului meu corp numai in zonele in care cuvintele nu aveau nici un fel de amestec. In felul acesta, realitatea si trupul mi-au devenit sinonime, obiecte ale unui fel de fetisism. In acelasi timp, insiduos, dar indubitabil, prin intermediul acestui cult mi s-a dezvoltat si interesul pentru cuvinte, care aveau sa constituie obiectul celuilalt fetisism major al existentei mele.

In prima faza, m-am plasat pe mine insumi de partea cuvintelor, realitatea, trupul, actiunea devenind astfel “ceilalti”. Aceasta antinomie mi-a format nu numai prejudecatile cu privire la cuvinte, ci si o intelegere gresita a naturii realitatii, a trupului, a actiunii.

Baza acestei antinomii era prezumtia ca eu insumi nu posedam nici trup, nici realitate si nici actiune. La inceputul vietii  a nu avea prea mult trup nu reprezinta decat confirmarea ordinii naturale, dar eu nici nu mi l-am intampinat pe-al meu asa cum se cuvine, asteptandu-l cu cuvinte. Iar asta s-a datorat, probabil, acelei tendinte amintite mai devreme, care m-a impiedicat sa il percep ca fiind “trupul meu”. Poate ca daca l-as fi perceput ca apartinandu-mi, cuvintele si-ar fi pierdut puritatea, iar realitatea m-ar fi distrus, facandu-se de neevitat.”

Yukio Mishima – “Soare si otel” (Taiyo to tetsu)

Cartile le-am luat ieri, iar acum sunt la inceputul cartii lui Yukio Mishima. Am mai citit “Ceaunul” de Kiyoko Murata care mi-a placut mult si “Dansatoarea” de Mori Ōgai. Am sa va mai impartasesc pasaje din carti pe masura ce le citesc.

Sa aveti o saptamana minunata!  :-)